Overview
Specialist Raportare SAF-T Jobs in Bucharest Metropolitan Area at Leroy Merlin
Title: Specialist Raportare SAF-T
Company: Leroy Merlin
Location: Bucharest Metropolitan Area
#CarieraTa începe cu a face ceea ce îți place
✔ Ești familiarizat cu noțiuni precum „extragerea și analizarea fișierelor suport SAF-T”, „corelarea planului de conturi” sau „verificarea corelațiilor între SAF-T și decontul de TVA”?
✔ Ai putea spune despre tine că ești o persoană atentă la detalii, serioasă și cu autonomie în activitățile de zi cu zi?
Dacă te-ai regăsit în aceste valori, continuă să afli cum poate începe #CarieraTa alături de noi!
Cum ești:
- Atent la detalii și cu spirit analitic – abordezi cu ușurință informațiile complexe, folosindu-ți abilitățile de analiză și corelare a datelor contabile/fiscale pentru identificarea riscurilor și/sau optimizări fiscale;
- Autonom, serios și responsabil – dai dovadă de seriozitate și autonomie în activitățile de zi cu zi, fiind capabil să gestionezi eficient sarcinile din zona ta de responsabilitate;
- Orientat spre soluții – identifici rapid erorile și ai inițiativă în propunerea de măsuri corective pentru buna desfășurare a activității.
Ce vei face:
- Extragi și analizezi fișierele suport în vederea întocmirii declarațiilor SAF-T (inclusiv Active și Stocuri);
- Corelezi planul de conturi intern și codurile de taxe cu nomenclatoarele specifice ANAF;
- Verifici corelațiile între SAF-T, decontul de TVA (D300), bilanț și alte raportări fiscale (D394, D390);
- Identifici erorile de înregistrare în ERP care pot genera respingerea fișierului SAF-T și propui măsuri corective;
- Monitorizezi modificările aduse de ANAF cu privire la structura fișierului (ex: includerea modulelor de Stocuri sau Active conform calendarului de implementare);
- Oferi suport managerului în proiecte și solicitări ad-hoc (controale, automatizări procese, clarificări situație fiscală etc.);
- Participi la nevoie la întocmirea lucrărilor de închidere de lună și a exercițiului financiar.
Ce ne dorim să ai:
- Experiență practică solidă (minimum 3–4 ani) în contabilitate și fiscalitate;
- Experiență în întocmirea declarațiilor lunare, inclusiv SAF-T;
- Înțelegerea structurii fișierelor XML;
- Experiență de lucru cu sisteme ERP (SAP, Oracle etc.);
- Nivel avansat de Excel (lookup-uri, pivot tables, formule complexe);
- Cunoașterea limbii engleze la nivel mediu–avansat (scris și vorbit);
- Abilitățile tehnice reprezintă un avantaj.
Care este următorul pas:
Trimite-ne CV-ul tău și hai să ne cunoaștem! Abia așteptăm să povestim mai multe despre tine și #CarieraTa la Leroy Merlin!